Paştile Blajinilor cade întotdeauna în ziua de luni din săptămâna a doua de după Paști. I se mai spune Paștile Rohmanilor sau Mătcălăul, după numele patronului fetelor care, în această zi, se prind „mătcuțe”, adică surori de cruce. E închipuit ca frate mai mic al Paștelui, jumătate om și jumătate înger, frumos și nemuritor. Se crede că astăzi sufletele morților se întorc acasă pentru a se ospăta. Dacă cineva uită să le împartă de pomană, vin noaptea să ceară de mâncare. Această sărbătoare stranie, despre care circulă nenumărate povești, deschide Săptămâna Neagră, în care nu-i bine să faci pomeni că se înnegresc colacii, n-ai voie să lucrezi că ți se face negru înaintea ochilor, nu trebuie să pui cloști pentru că se înnegresc ouăle sub ele…

Blajinii sunt entități mito-folclorice despre care se povestește că trăiesc pe Tărâmul Celălalt, în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei, râu mitic aflat la hotarul dintre cele două lumi. Li se mai spune ragmani, rohmani sau rugmani și se crede că s-au întrupat din sufletele curate ale copiilor morți nebotezați sau că ar fi descendenți ai oamenilor primordiali, prezenți la facerea lumii. Momentul pascal este singurul din an în care oamenii pot comunica cu ei. Atunci, fetele „mari” și femeile „iertate” aruncă în ape curgătoare coji de ouă vopsite, pentru ca, o săptămână mai târziu, să primească și ei vestea Învierii.

În poveștile populare, Blajinii sunt blânzi, înțelepți și pururi fericiți, nu cunosc războiul, răul, ura ori minciuna. Astăzi, dacă lipești urechea de pământ, îi poți auzi cum se bucură de sărbătoare. Se spune că de Paștile lor se căsătoresc și, pentru a-și duce neamul, rămân împreună cu nevestele lor doar între 6 şi 30 de zile. Apoi trăiesc numai în post și rugăciune. Ziua Blajinilor a fost consemnată în aproape toate țările din sud-estul Europei, unii etnologi derivând denumirea de „rohmani” din cea a „brahmanilor” indieni și susținând originea indo-europeană a sărbătorii.

“Sub noi e lume ca și la noi, numa’ oamenii de acolo sunt cu capul de șoarec dar cu trupul de om. De Paşti când aruncăm noi găoacile prin parău ele merg până în fundul mării și se duc la dânşii pe acolo, pe unde se scurg toate apele. Până la dânșii ouăle se fac întregi și doisprezece se înfrupta dintr-un ou. Atunci sunt Paștile lor. Iar mai adânc, sub rohmani, este altă lume; oamenii ce trăiesc acolo se cheamă “dușmani”. Și sub dușmani e încă o lume, cu oameni ce au capul de porc, pântecile mare și sunt îmbrăcați ca domnii. Toate aceste lumi sunt ale lui Dumnezeu și au fost și mai înainte. Parca Dumnezeu de unde a venit în spuma aceea ca de fluture? Se rădicase la cer de sub noi și a voit sa-și facă împărăția sa sub cer.” (Elena Niculiță-Voronca – Datinile și Credințele poporului român, 1903 )

Articolul Paştile Blajinilor. Sărbătoarea Rohmanilor apare prima dată în Iulia Gorneanu.

Ziua de ieri a deschis ciclul Marților Oprite, aducând stricte interdicții de muncă dar și mult așteptatele frății de cruce, jurăminte juvenile făcute într-un cadru ritual solemn, care marchează despărțirea de copilărie și trecerea într-o altă etapă a vieții. Înfârtățirea se poate face „pe pâine”, „pe sânge”, „pe cruce”, „pe datul mâinii” sau „pe păr”. Tinerii, fete și băieți, își fac cununi, schimbă ouă roșii între ei, înconjoară pomul înflorit într-un parcurs circular, magic, apoi se prind fârtați/frați/veri/surate/mătcuțe până la moarte. Este un legământ foarte puternic, respectat cu sfințenie: „…fraţii de cruce sunt doi prieteni foarte intimi, gata să sară în foc şi în apă unul pentru altul. Deviza fârtaţilor este iubirea până la moarte. Nu se ceartă şi nu se trădează, fie chiar moarte de om; un frate de cruce valorează mai mult decât un frate bun, tainele lor nimănui nu şi le spun.” (Em. Elefterescu, 1924)

Astăzi e Sfânta Mercurie, zi luminată, favorabilă lucrului câmpului, în care tinerii merg la pădure după flori și bețe de alun.

Mâine va sta sub semnul Joii Nemaipomenite sau Necurate din seria nefastă a Joilor de după Paști. Acestea se mai numesc „Joi Domnești” iar la sate se țin împotriva trăsnetelor, a grindinei, a secetei, a ploilor rele… Este ziua în care se udă ritualic semănăturile, se ocolește hotarul satului formând un cerc magic, de apărare, se îngroapă ouă roșii în pământ, pentru rod și belșug, se dă de pomană și se „slobozește” apa pentru morți. Se crede că în prima joi de după Paști, dacă ești bolnav și te culci în pădure, sub un frasin, îți visezi leacul.

Urmează Vinerea Scumpă sau Fântânuța, zi în care se prăznuiește Izvorul Tămăduirii iar apa e tributară magicului, a puterii miraculoase de vindecare.

Sâmbăta Tomii -prima din ciclul celor nouă Sâmbete Interzise- și Duminica Tomii -numită și Paștile Mic sau Paștile Morților- sunt adevărate zile-ecou ale sărbătorii pascale în lumea de dincolo. Sunt zile de pomenire, în care se împart ofrande pentru morții uitați.

Articolul  Săptămâna Luminată apare prima dată în Iulia Gorneanu.