Paştile Blajinilor. Sărbătoarea Rohmanilor
Paştile Blajinilor
Paştile Blajinilor cade întotdeauna în ziua de luni din săptămâna a doua de după Paști. I se mai spune Paștile Rohmanilor sau Mătcălăul, după numele patronului fetelor care, în această zi, se prind „mătcuțe”, adică surori de cruce. E închipuit ca frate mai mic al Paștelui, jumătate om și jumătate înger, frumos și nemuritor. Se crede că astăzi sufletele morților se întorc acasă pentru a se ospăta. Dacă cineva uită să le împartă de pomană, vin noaptea să ceară de mâncare. Această sărbătoare stranie, despre care circulă nenumărate povești, deschide Săptămâna Neagră, în care nu-i bine să faci pomeni că se înnegresc colacii, n-ai voie să lucrezi că ți se face negru înaintea ochilor, nu trebuie să pui cloști pentru că se înnegresc ouăle sub ele…
Blajinii sunt entități mito-folclorice despre care se povestește că trăiesc pe Tărâmul Celălalt, în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei, râu mitic aflat la hotarul dintre cele două lumi. Li se mai spune ragmani, rohmani sau rugmani și se crede că s-au întrupat din sufletele curate ale copiilor morți nebotezați sau că ar fi descendenți ai oamenilor primordiali, prezenți la facerea lumii. Momentul pascal este singurul din an în care oamenii pot comunica cu ei. Atunci, fetele „mari” și femeile „iertate” aruncă în ape curgătoare coji de ouă vopsite, pentru ca, o săptămână mai târziu, să primească și ei vestea Învierii.
În poveștile populare, Blajinii sunt blânzi, înțelepți și pururi fericiți, nu cunosc războiul, răul, ura ori minciuna. Astăzi, dacă lipești urechea de pământ, îi poți auzi cum se bucură de sărbătoare. Se spune că de Paștile lor se căsătoresc și, pentru a-și duce neamul, rămân împreună cu nevestele lor doar între 6 şi 30 de zile. Apoi trăiesc numai în post și rugăciune. Ziua Blajinilor a fost consemnată în aproape toate țările din sud-estul Europei, unii etnologi derivând denumirea de „rohmani” din cea a „brahmanilor” indieni și susținând originea indo-europeană a sărbătorii.
“Sub noi e lume ca și la noi, numa’ oamenii de acolo sunt cu capul de șoarec dar cu trupul de om. De Paşti când aruncăm noi găoacile prin parău ele merg până în fundul mării și se duc la dânşii pe acolo, pe unde se scurg toate apele. Până la dânșii ouăle se fac întregi și doisprezece se înfrupta dintr-un ou. Atunci sunt Paștile lor. Iar mai adânc, sub rohmani, este altă lume; oamenii ce trăiesc acolo se cheamă “dușmani”. Și sub dușmani e încă o lume, cu oameni ce au capul de porc, pântecile mare și sunt îmbrăcați ca domnii. Toate aceste lumi sunt ale lui Dumnezeu și au fost și mai înainte. Parca Dumnezeu de unde a venit în spuma aceea ca de fluture? Se rădicase la cer de sub noi și a voit sa-și facă împărăția sa sub cer.” (Elena Niculiță-Voronca – Datinile și Credințele poporului român, 1903 )
No Comments