DESPRE SĂPTĂMÂNA MARE ÎN SÂMBĂTA PAȘTELUI

Se încheie astăzi Săptămâna Mare iar Calendarul Popular a stat din nou sub semnul creștinismului mito-folcloric, dominat de sincretismul de netăgăduit al elementelor creștine și păgâne. Sunt Șapte zile cosmice în care timpul se degradează progresiv, se întorc acasă sufletele morţilor, se închide Raiul iar Mântuitorul este trădat, chinuit şi ucis. După trei zile de haos şi întuneric, în care omenirea rămâne fără protecţie divină, se înfăptuiește miracolul Învierii Domnului, urmat de actele de purificare din Săptămâna Luminată. În toată această perioadă se fac sacrificii animale, se prepară alimente rituale, se aprind lumini, se crede că animalele vorbesc și comorile ard.

La fel ca în cazul tuturor sărbătorilor de la noi, miracolul Învierii lui Iisus Hristos s-a suprapus peste rituri străvechi de renaştere şi reînviere, provocate de explozia de lumină şi viaţă din anotimpul cald. Astfel, momentul Pascal celebrează deopotrivă misterul creştin al Învierii Mântuitorului, precum şi pe cel al regenerării naturii odată cu primăvara. Este vremea în care are loc o sacralizare a spaţiului și a timpului. Casa, gospodăria, grădina sunt primenite şi împodobite în perioada prepascală, pentru a se încărca, în Duminica Învierii, cu noi valenţe spirituale. Țăranii îi spun Săptămâna Mare și respectă toate cutumele impuse de cel mai intens timp festiv de peste an. În „Calendarele Poporului Român”, Antoaneta Olteanu susține ideea unei „adevărate Săptămâni Negre, demonizate prin excelență în întregul ei”. La popul opus, etnologul Marcel Lapteș vorbește despre o săptămână miraculoasă și fastă, în care se deschid cerurile iar Dumnezeu coboară pe o scară de ceară printre noi.

LUNEA MARE – MARȚEA SEACĂ – MIERCUREA MILOSTIVELOR.

Săptămâna a început cu Lunea Mare. A urmat Marțea Dracului sau Marțea Seacă, deschizătoare a unei adevărate serii de șapte/nouă marți, cunoscute sub denumirea de „Oloagele”. În aceste zile, celebrate prin nelucrare ca să nu sece laptele și grânele, se practica și scalda rituală pentru a „seca” toate bolile. Miercuri, în schimb, era permisă munca la câmp. Vreme înainte, după apusul soarelui, tinerii plecau în afara vetrei satului ca să adune crengi de alun. Cu ele făceau un foc mare în curtea casei, la care credeau că vin sufletele morților să se încălzească. În alte părți, noaptea de miercuri spre joi era consacrată „strigării peste sat”, un fel de judecată a comunității în care faptele rele, odată rostite, erau iertate iar toți oamenii se puteau bucura de sărbătoarea Pascală.

De la etnologul Pamfil Bilțiu aflăm că, în Maramureșul Voievodal, miercurea din Săptămâna Mare se numește „Miercurea Milostivelor” și că este interzis lucrul de orice fel: „O femeie de la noi a dus pânza şi a spălat-o. Şi a întins-o pe prund să se uşte. Dar nu a trebuit să o spele şi s-o-tindă în ziua aceie, că nu-i slobod. Şi a zis că a venit un vânt mare, mare de tot şi a luat-o de acolo şi a întins-o pe lângă o răchită şi n-a mai ales nimic, nimic din ea”.

JOIA MARE – JOIMĂRIȚA – MOȘII DE JOIMARI

Dacă în pragul Crăciunului femeile se temeau grozav de Inătoare, nevasta lui Ignat, în Joia Mare cea care le amenință liniștea și bucuria apropiatei sărbători este Joimăriţa. I se mai spune Joimărica și este închipuită ca o bătrână hâdă (urâtă) și rea care pedepsește femeile leneșe, arzându-le degetele. Ea declanșează seria demoniacă a celor șapte joi, numite Joile Verzi, care se încheie la Ispas. Tot ea interzice torsul, pentru ca femeile, de acum înainte, să-și dedice timpul exclusiv muncilor agricole de primăvară. Pentru a se apăra de Joimăriţă, oamenii spun astăzi „povești încheiate”, adică neștiute și nemaiauzite, activând astfel magia cuvântului rostit.

Celebrarea Moșilor de Joimari aduce nenumărate practici de pomenire a morților: așezarea vaselor cu apă la streașină, aprinderea lumânărilor la morminte, împărțirea pomenilor, aprinderea focurilor rituale la care se vor încălzi sufletele celor plecați. Etnologul Narcisa Știucă vorbește chiar despre pregătirea unor „locuri de popas la porți și în răspântii”, adevărate camere în aer liber cu covoare, scaune și mese pe care se pun colăcei, flori de primăvară, vase cu apă… Se crede că sufletele strămoșilor se întorc acasă și rămân printre noi până de Rusalii, când se face „împărţeala de plecare a sufletelor”. Apoi, morții se întorc în lumea lor, cu tot ceea ce au primit în acest răstimp. Nu trebuie să uităm că și vopsitul ouălor are multiple semnificații funerare, numeroase legende pe teme biblice stând mărturie în acest sens. Cât despre ouăle încondeiate și înroșite în Joia Mare se spune că nu se strică niciodată iar dacă le îngropi în hotarul satului, locul va fi ferit de grindină.

GESTURI MAGICE ÎN VINEREA MARE ȘI SÂMBĂTA PAȘTELUI

Ieri a fost Vinerea Patimilor, numită în calendarul popular Vinerea Mare, Vinerea Frumoasă sau Vinerea Scumpă. I se spune Vinerea Mare, pentru că în acestă zi sunt cuprinse toate vinerile de peste an. A fost încheiată curățenia rituală, pentru că altfel curțile, grădinile și casele „te blestemă, dacă Paștile le prind necurățate”. S-a făcut pasca și s-a sacrificat mielul. Nu se prepară multe feluri de mâncare – „Crăciunul este sătul/ Paștele este fudul”.

Femeia, prin repetarea unor gesturi rituale străvechi, capătă în Sâmbăta Paștelui puteri magice, pe care le folosește pentru a atrage belșugul, sănătatea, norocul. Unge pomii cu aluat pentru a le spori rodul, îngroapă rămășițele mielului la rădăcina unui măr pentru ca familia să-i fie protejată de boli, seamănă flori în grădină, pregătește o pască specială pentru vite ca să le sporească mana și ca să le ferească de primejdii, aruncă pe apă curgătoare cojile de ouă folosite la prepararea aluatului, pentru ca uliul să nu atace găinile. Se crede că, în Sâmbăta Paștelui, femeia are o forță neobișnuită și că îi este îngăduit să-și bată bărbatul… „dar ce folos, că are mult de lucru și n-are când”…

• „Prin excelență sărbătoare creștină, integrată într-un ciclu mai amplu care culminează cu Duminica Paştilor, ziua abundă în credinţe cu un caracter mai mult sau mai puţin apocrif şi în practici magice indispensabile lecturii „în cheie populară“ a momentului celebrat. Elementele dominante fiind vopsirea ouălor şi facerea pascăi, este de înţeles de ce ingredientele, produsele finite sau resturi ale acestora, au căpătat mai apoi o putere magică deosebită, ele fiind utilizate ca instrumente apotropaice în tot cursul anului.” (Antoaneta Olteanu – Calendarele Poporului Român)
• „În noaptea spre sâmbătă are loc strigarea peste sat: satirizarea tinerilor, a sătenilor. Era o mare onoare pentru cineva care a rămas nestrigat. Strigoaicele cărora li se strigă numele nu mai au putere.” (Simion. Fl. Marian – Sărbătorile la români)
• „Din anafura de la Paşti, din Crucea Paştei, a făcut Dumnezeu, în Sâmbăta Paştelor, atunci când se coace pasca, toate florile, toate seminţele câte sunt, toate pâinile. A sfărâmat crucea mărunt şi a aruncat în patru părţi şi peste toată lumea au răsărit.” (Elena Niculiță Voronca – Datinele și credințele poporului român)
• „Sâmbătă spre duminică oamenii nu dorm, ci fac un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii, merg la biserică, la slujbă. Alteori focul este întreţinut de flăcăi până în zori.” (Simion Fl. Marian – Sărbătorile la români)
• „Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci… Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când!” (Elena Niculiță Voronca – Datinele și credințele poporului român)