PORNIREA PLUGULUI

Plimbat ceremonial pe ulițele satului la cumpăna dintre ani, „scos de sub streașină” în luna lui Făurar pentru a fi curățat și ascuțit, adus în fața casei în mod festiv de Mucenici pentru a anunța deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară, plugul patronează începutul anului nou agrar. În majoritatea mitologiilor, plugul este simbolul fertilității şi al fecundității, fiind folosit, inițial, în context ceremonial. Fierul plugului, imagine a masculinității virile, penetrează brazda – simbol al feminității germinative. Răscolește pământul și unește bărbatul cu femeia, cerul cu lumea noastră, durerea cu viața.

OBICEIURI ȘI PRACTICI MAGICE

„Pornirea plugului” reprezenta una dintre cele mai importante sărbători ale satului românesc de odinioară, confirmată de faptul că, în comunitățile agricole, exista un repertoriu impresionant de cântece specifice, la loc de cinste aflându-se „cântecele de plug”.

Dimensiunea sacrală a acestei unelte agricole este confirmată atât de scrierile lui Herodot despre sciții din Dacia și „iniţierea muncii sacre a pământului cu plugul de aur căzut din cer”, precum și de poveștile populare ale românilor, în care Dumnezeu ia plugul de pe deal și îl mută pe cer, unde îl putem vedea și astăzi în nopțile senine de vară. Un relict venit din străvechime este și obiceiul închiderii satului într-un cerc magic, protector, prin tragerea unei brazde apotropaice în caz de epidemii sau invazii de lăcuste.

În satele transilvane, primul fecior care ieșea cu plugul la arat era numit Crai și avea dreptul să judece și chiar să-i pedepsească pe cei leneși sau pe cei care au încălcat regulile comunității, ignorând rânduiala satului. Totodată existau nenumărate obiceiuri, superstiții și practici magice, legate de primul arat, unele dintre ele adevărate relicte ale unui cult arhaic agricol, de purificare și fertilitate. Solemnitatea gesturilor rituale din această zi impresionează și obligă. Etnologul sibian Gherasim Rusu Togan consemna în lucrarea „Viziuni Străvechi”: „Țăranul când bagă plugul în brazdă, udă plugul ca să-i meargă bine, apoi în noaptea de dinaintea muncii, nu se culcă laolaltă cu femeia, nu dă nimic din casă, iar dimineaţa se spală şi se îngrijeşte de el femeia ca să se îmbrace curat”.

Ce se întâmpla în Bucovina la pornirea plugului, aflăm de la Simion Florea Marian: „După ce l-au tras în mijlocul ogrăzii, iese stăpâna casei cu o cofă în care se află apă şi un struţ de busuioc, cu un topor, cu tămâie aprinsă, o bucată de pâine şi puţină sare, se apropie de plugul cu boi şi de plugari, îi afumă cu tămâie şi îi stropeşte cu aghiazmă zicând: „Cât de curată/ E tămâia/ Şi aghiazma,/ Aşa de curaţi/ Şi voi să umblaţi,/ Nicicând să nu daţi/ Peste vreun moroi/ Sau vreun strigoi,/ Să vă facă rău“. După ce a înconjurat, a tămâiat şi a stropit de trei ori boii, plugul şi carul cu boi, precum şi pe plugari, apa rămasă este vărsată pe picioarele boilor, pâinea şi o parte din sare este dată plugarilor şi boilor pentru a o mânca, iar tămâia şi toporul sunt puse jos, dinaintea boilor, pentru ca aceştia, înainte de plecare, să treacă peste ele”.

ZIUA ANNEI PERENNA

La mijlocul lunii martie, romanii o celebrau Anna Perenna, zeiţă a fertilităţii pământului „zână nutritoare și fructuătoare de primăvară și Anul Nou” (At. M. Marienescu – Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile romane vechi, 1884.) Era imaginată asemenea divinităților de sfârșit și început de an „acuși ca și o babă bătrână, acuși ca și fată tânără și mândră”. Oamenii ieșeau să petreacă la iarbă verde, mergeau „în pădurița zânei, lângă Tiber”, unde se ospătau, dansau, cântau și povesteau despre iubirea ei cu zeul Marte. Tot acest ritual avea loc în antichitatea romană, începând cu 15 martie, înainte de primul arat.