SĂRBĂTOAREA TECLELOR ȘI SIMBOLUL COARNELOR DE BERBEC

Unii etnologi sunt de părere că Teclele au preluat numele şi data Sfintei Mucenice Tecla din calendarul creştin ortodox, alții cred că sărbătoarea Teclelor a fost asimilată de biserică iar zeităţile păgâne au fost transformate în Sfânta Tecla. Greu de spus, greu de demonstrat. Cert este că, în satele de munte, pe 24 septembrie încă se mai respectă credințe și practici magico-rituale ce aparțineau societăților arhaice.

SĂRBĂTOARE A LUPILOR SAU A BERBECILOR?

Considerată ca făcând parte din ciclul sărbătorilor rele de foc și de lupi, Teclele reprezintă un fel de anticipare a Filipilor de Toamnă. Reprezentări mitice demoniace, acestea pot fi îmbunate doar dacă oamenii respectă interdicțiile de muncă și comportament impuse de sacralitatea păgână a zilei: să nu coasă, să nu toarcă, să nu prelucreze piei de animale, să nu măture, să nu dea cenușa afară din casă, să nu plece la pădure cu căruța, să nu dea nimic cu împrumut… În caz contrar, lupii le vor prăda turma și le vor omorî berbecii. De altfel, sărbătoarea se mai numește și Teclele Berbecilor, prefigurând Zilele Berbecarilor din intervalul imediat următor, cuprins între 26 și 29 septembrie. Toate aceste zile erau respectate cu mare strictețe în mediul pastoral, pentru ca turma să fie apărată de lupi în una dintre cele mai importante perioade de peste an, atunci când are loc „Nunta oilor” sau „Slobozitul berbecilor” .

Dacă majoritatea etnologilor susțin că Teclele sunt o sărbătoare a lupilor, Marcel Lutic demonstrează cu argumente convingătoare că avem de-a face cu sărbătoarea altui animal-totem, și anume berbecul. „Interdicțiile specifice acestei sărbători ne dezvăluie faptul că, la început, Teclele erau ținute întru amintirea strămoșilor mitici, strămoșii aceștia luând acum înfățișarea unor berbeci. În aceeași ordine de idei, amintim că berbecul era și simbolul sacrificiului adus divinităților familiei și sufletelor strămoșilor.” (Marcel Lutic – „Timpul Sacru. Sărbătorile de altădată”).

SEMNUL-SIMBOL AL COARNELOR DE BERBEC

Am semnalat de mai multe ori faptul că cel mai prezent motiv în ornamentica noastră – element de bază al semioticii țărănești – este cel al „coarnelor de berbec”. De la împletitura părului la femei, până la modul în care ele își exprimă țesografic apartenența spirituală la un clan, acest străvechi simbol-totem de ocrotire a vieţii prin vegherea moşilor este prezent pe ștergare de nuntă, covoare, păretare, lăicere, fețe de pernă, perdele, fote, ii, năframe… La rândul lor, bărbații cioplitori pun sub semnul protector al coarnelor de berbec porțile, grinzile, ferestrele, pridvorul, piesele de mobilier și uneltele. Geometrizate în diferite feluri, ornamentele reprezintă același simbol totemic, despre care se crede că are puterea de a duce mai departe neamul și de a-l apăra de rele.

Despre pieptănătura femeilor sub forma „coarnelor de berbec”, antropologul Cristian Istrătescu-Târgoviște spune că „această formă a coafurii, prezentă pe un teritoriu atât de larg, nu se poate concepe în afara unor ritualuri prin care femeia se transformă și se transpune în berbec (în simțirea bărbatului ei)”. Tot el remarcă și pieptănătura cu „pleteri” (șuvițe de lână), prin care părul femeii se contopește cu cel al animalului totem, prin împletire. În excepționalul său studiu „Simbolistică, ornament, ritual în spațiul carpatic românesc”, autorul rezervă un capitol întreg împletiturii femeilor și ornamentării capului, privite nu ca scop decorativ estetic ci ca exprimare simbolico-ritualică.