Focul Sacru de Sâmedru. Intrarea în Iarna Pastorală.

Pentru comunitățile păstorești, noaptea de 25 octombrie a avut însemnătatea pe care o are Revelionul pentru noi. Stâlp de hotar între cele două anotimpuri pastorale, sărbătoarea celebrează moartea şi renaşterea lui Sâmedru/ Sumedru, divinitate de origine indo-europeană, protectoare a tagmei păstorilor. Se povesteşte că Sâmedru a fost nu numai început de anotimp, ci şi început de An Nou. Împreună cu Sângiorz, fratele lui, împărţea anul pastoral în două anotimpuri: iarna şi vara. Pe 26 octombrie, Sâmedru primea cheile din mâna lui Sângiorz, apoi cu grabă mare închidea vremea bună cu o cheie iar cu cealaltă deschidea iarna. Amândoi purtau cheile vremii la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile anotimpurilor şi să se joace cu vremea după bunul plac. După ce au schimbat între ei cheile vremii, sfinții au plecat unul în dreapta iar altul în stânga, depărtându-se la 6 luni distanță unul de altul.

Focul viu

În Noaptea de Sumedru, pe un rug format din mai multe straturi de cetină, se înalță un brad „cât turla besericii de mare”, apoi se aprinde ca o torță spre cer. Bătrânii spun că anul ce vine va fi cu atât mai bogat, cu cât focul se va înălţa mai aproape de cer. Focul este proiecția Soarelui pe pământ, simbol sacru al energiei vitale, al inimii, al puterii de zămislire. „Hai la focul de Sâmedru!” este mai mult decât un îndemn, este chemarea care spintecă noaptea, obligându-i pe oameni să împlinească ritualul. Femeile împart pomeni de sufletul morților, copiii aleargă în jurul focului, formând cercuri apotropaice, bărbații aruncă tăciuni aprinși peste grădini, într-o străveche invocare a astrului ce se pregătește să intre în iarnă. Vine apoi „Hora lui Sâmedru”, dans circular, solar, care deschide marea petrecere prin care oamenii intră în iarna pastorală.

Bradul sacru

Ceremonia urmează același scenariu violent al morţii şi renaşterii divinității îmbătrânite la sfârșit de an. Astfel, Sâmedru, asemenea Zeului–An, este nemuritor prin regenerare ciclică. Dacă în noaptea de 24 decembrie se arde un butuc în vatră, substitut al lui Crăciun, zeu solar autohton a cărui moarte şi renaştere era sărbătorită în apropierea solstiţiului de iarnă, în Noaptea de Sâmedru este incinerat un brad, arborele sacru al românilor, prezent în toate ritualurile de trecere. În spiritualitatea tradiţională românească, bradul este elementul vegetal ce guvernează întreaga viaţă a țăranului. Bradul de naștere, de nuntă sau de înmormântare, bradul dat de pomană sau bradul „de judecată”, bradul de „spovadă” sau „bradul cosmic” – adevărat axis-mundi ce face legătura între pământ și cer, sunt doar câteva dintre ipostazele care îi atestă sacralitatea. Bradul apare și în legende, basme, povești, balade, colinde, proverbe, strigături, fiind un adevărat leit-motiv vegetal al fondului mitologic străvechi al românilor.

Când focul se potolește, copiii sar peste el pentru a fi feriți de boli iar feciorii pentru a-și dezlega cununiile. Fetele de măritat îl invocă și îl vrăjesc pentru a fi iubite de cine vor ele “Cum sar scânteile din jăratic, așa să scânteie și inima lui…”

Ceruri deschise

În unele sate se aprind focuri în crucile drumurilor, la hotare, pe malul apelor, precum și în toate locurile în care ar putea sălășui duhurile necurate. Acest obicei atestă faptul că, pe lângă priveghiul ritualic despre care am vorbit, există credința că la Sâmedru, cerul se deschide și sufletele morților se întorc acasă, unele dintre ele putându-se preschimba în strigoi, moroi, vârcolaci… Din acest motiv, este obligatorie atât prezența focului ca element purificator și apotropaic în zonele consacrate ca fiind vulnerabile, cât și împărțirea ofrandelor pentru Moși în sâmbăta ce precede sărbătoarea Sâmedrului.

Ziua Soroacelor

Până la începutul secolului trecut, în marile oraşe, chiriaşii reînnoiau sau încheiau contractele cu proprietarii, în această zi. Cronicile vremii vorbesc despre adevărate exoduri ce porneau din periferiile orașelor, străbăteau centrul și se îndreptau spre alte locuri, tot mărginașe, unde traiul era mai ieftin. Pentru oamenii satelor, 26 octombrie era „Ziua Soroacelor”. Era ziua în care, respectându-se reguli nescrise, se puneau la cale adevărate schimburi economice cu vecinii de hotar, se făceau noi învoieli între ciobani, se dădea socoteală pentru cele vechi… Astfel, împlinirea sorocului putea fi prilej de veselie dar și de ceartă: „La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii”.

Astăzi, în calendarul creștin-ortodox, este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, patron al Tesalonicului, mărturisind credința creștină, a fost ucis în ziua de 26 octombrie. Însă, odată cu sărbătoarea creștină, ca un ecou venit din timpuri mai vechi, oamenii celebrează pragul de anotimp, organizând cele mai frumoase târguri, iarmaroace și serbări ale toamnei.