PANTEONUL ROMÂNESC ÎNTR-O VIZIUNE CONTEMPORANĂ

„Oricare ar fi religiunea cea nominală a unui popor, religiunea sa reală va rămâne totdeauna mitologică.” B.P. Hașdeu – Cuvente den bătrâni

Într-o epocă a unei globalizări galopante, clivajul dintre calitățile temporalității și transtemporalității proiectate asupra tradiției face ca satul să devină un univers muzeal, al amintirii, al documentului, înainte de a fi dispărut în mod real. Odată cu el, întregul nostru fond mitologic rămâne într-o zonă exclusiv livrescă, în loc să fie sursă de inspirație, creativitate, informare. Ne confruntăm, astfel, cu o moștenire culturală aproape inoperantă, a cărei identitate a fost somată mereu să-și legitimeze consistența.

Observând acest lucru, unul dintre artiștii contemporani cu un stil și o traiectorie deja definite, Paul Hitter, s-a simțit responsabil să încerce să schimbe lucrurile și lumea. După o documentare excepțională, Hitter a reușit să descifreze în cod urban mito-divinitățile din Panteonul Românesc, aducându-le în contemporaneitate.

Mai mult, prin demersul său plastic, artistul și-a propus conectarea prin imagine a tinerilor cu propria lor identitate, cu povești și legende, cu miturile fundamentale ale românilor. Lucrările, dincolo de personaje, conțin elemente narative care incită privitorul să treacă dincolo de simbol și semn, într-un trecut mitic, niciodată istoric, bazat pe un sistem de judecăți și valori, fundamentat pe relicte totemice, protocreștinism, o literatură orală fabuloasă.

În mito-filozofia populară, începând cu 1 ianuarie, Zeul-An crește, întinerește, se maturizează, devine „moș”, apoi moare și reînvie odată cu timpul calendaristic, parcurgând un drum circular, fără de sfârșit. Anul, anotimpul, săptămâna, luna, ziua sunt personaje care se nasc, trăiesc şi mor. Astfel, timpul ia chipul unor divinități tinere la început de an (Sânvasii, Sântoader, Sângiorz, Floriile, Sânzienele, Ielele), apoi se maturizează (Sântilie, Sâmedru, Sântandrei, Sfânta Vineri, Inătoarea, Crăciuneasa), devenind Moș/Babă la sfârșit de an (Moș Niculae, Moș Ajun, Moș Crăciun, Baba Dochia), cu precizarea că, de-a lungul vremii, început de An Nou au fost zilele de 25 decembrie, 1 ianuarie și 1 martie.

În urmă cu un an, Paul Hitter a început o cartografiere atât a imaginarului popular, cât și a structurilor plastice de tip semn-simbol, considerând acest lucru nu doar o trecere întru inițiere, ci și o normă comunitară cu orizont metafizic. Relevanța proiectului nu constă doar în unicitatea lui. Reprezintă un demers identitar, cultural, educațional și, nu în ultimul rând, o conectare prin artă cu istoria mitică balcanică, al cărei strat străvechi este comun.

Până acum, Paul Hitter a spus povești în stilul curentului inventat de el – „expresionism balcanic” – despre Miorița, Meșterul Manole, Zburătorul, Știma Apei, Cățelul Pământului, Sântoaderul, Ielele, Paparudele, Baba Dochia… Așteaptă cuminți să le vină rândul pe pânză alte divinități ale Panteonului nostru, unele dintre ele regăsindu-se și în cultura tradițională a altor popoare. În plus, lecția de cunoaștere a Panteonului Românesc propusă de Paul Hitter se desfășoară firesc, lăsând porți deschise spre explorare și cercetare personală. Mitologia e vie, povestea merge mai departe.