296
post-template-default,single,single-post,postid-296,single-format-standard,stockholm-core-2.4,select-theme-ver-9.6.1,ajax_fade,page_not_loaded,menu-animation-line-through,smooth_scroll,,qode_menu_,wpb-js-composer js-comp-ver-7.1,vc_responsive

Calendarul străvechi

 

Și timpu’ are felu’ lui și mersu’ lui; d-aia e bine să-l cunoști. Timpu’ e așa, ca o făptură și trebuie să-l iei în seamă.” Oprea Constanța din Vârlezi, consemnată de Ernest Bernea în 1938.

 

Între calendarul omului urban și calendarul țăranilor există deosebiri fundamentale de percepție și asumare a timpului, de sacralitate și sens. Iar ceea ce dă sens timpului este latura magico-religioasă a sărbătorii. Sărbătoarea este un timp împrumutat timpului, este expresia unei lumi mitice de dinaintea istoriei. Mimează eternitatea. La noi, sărbătorile solare sunt praguri peste an și, la fel ca pragurile din viața omului, presupun ritualuri de trecere. Solstițiile şi echinocțiile nasc scenarii și făpturi mitice, deschid cerurile. Obiceiurile, ritualurile, actele de divinație și propițiere, dincolo de semnificațiile magice, apotropaice sau inițiatice, sunt momente colective ceremonioase, care deschid porţile timpului şi spaţiului sacru, făcând posibilă comunicarea cu lumea divină.

Calendarul popular are în centru Soarele, străveche epifanie uraniană. Soarele înfrunzește și desfrunzește codrul, leagă și dezleagă anotimpurile, reactualizează timpul sacru. Timpul vine din veșnicie şi curge în veșnicie. În mito-filozofia populară, începând cu 1 ianuarie, Zeul-An crește, întinerește, se maturizează, devine „moș”, apoi moare și reînvie odată cu timpul calendaristic, parcurgând un drum circular, fără de sfârșit. Anul, anotimpul, săptămâna, luna, ziua sunt personaje care se nasc, trăiesc şi mor. Timpul ia chipul unor divinități tinere la început de an (Sânvasii, Sântoader, Sângiorz, Floriile, Sânzienele, Ielele), apoi se maturizează (Sântilie, Sâmedru, Sântandrei, Sfânta Vineri, Inătoarea, Crăciuneasa), devenind Moș/Babă la sfârșit de an (Moș Niculae, Moș Ajun, Moș Crăciun, Baba Dochia), cu precizarea că, de-a lungul vremii, început de An Nou au fost zilele de 25 decembrie, 1 ianuarie  și 1 martie.

 GERAR

Anul Nou al vremurilor noastre începe sub semnul Bobotezei și al Sântionului, zile ale purificării prin apă și foc ce închid cercul sărbătorilor de iarnă. Ne aflăm sub protecția  lui Ianus, zeul cu  două feţe – una întoarsă spre anul care a trecut iar cealaltă îndreptată spre anul ce tocmai a venit.  El ne va aduce Miezul Iernii și Circovii de Iarnă, deschizând totodată ciclul de sărbători consacrate Lupilor: Sâmpetru de Iarnă, (16 ianuarie), Filipii de Iarnă (25 ianuarie),  Filip Șchiopul (31 ianuarie). Pendulând între benefic și malefic, patron al iernii înfrigurate și animal totem al dacilor, Lupul este venerat în calendarul popular al românilor, fiindu-i  închinate anual peste treizeci de sărbători.

FĂURAR

Urmează  luna lui Faur, cel mai mic și schimbător dintre copiii Zeului An. Patronează Martinii de iarnă, sărbătoare dedicată Ursului, animal fabulos din mitologia noastră care schimbă anotimpurile odată cu ritmul hibernării sale și în deplin acord cu constelația ce-i poartă numele: Ursa Mare. Tot în Făurar sunt venerați sfinții protectori ai bolilor fără de leac, printre care  Haralambie, păzitorul ciumei (10 februarie), precum și enigmaticul  Dragobete (24 februarie) considerat „cap de primăvară”.  Aceasta este ziua în care ia sfârșit lunga noapte de iarnă, deschisă la Sântandrei de alaiul zânelor Crăiesei Eftepir și încheiată acum, cu alaiul lui Dragomir cel beat de dragoste, în ziua împerecherii păsărilor pădurii.

Pe 26 februarie se deschide Postul Sfintelor Paști, cel mai mare praznic ortodox, celebrat anul acesta pe 16 aprilie. Săptămâna premergătoare Lăsatului de Sec, poartă numele de  Săptămâna Albă, pentru că se renunță deja la consumul cărnii. I se mai spune și Săptămâna Nebunilor deoarece numai nebunii, proștii și urâții satului lasă nunta până în pragul Postului Mare. Începutul Postului aduce cu sine un interval de zile festive cunoscut sub numele de Săptămâna Cailor lui Sântoader. Spirit demoniac, restrictiv și agresiv, Sântoader  își trimite șapte nopți la rând herghelia divină la casele în care fetele și femeile nu-l cinstesc cum se cuvine spre a le pedepsi cu cruzime. Jumătate oameni, jumătate cai, Sântoaderii pot fi alungați doar cu vrăji iar, pentru a scăpa de vizitele lor nocturne, oamenii trebuie să respecte o serie de norme și interdicții. Calendarul popular cu dată mobilă cunoaște o întreagă galerie de  personaje mito-folclorice demoniace, care domină primele săptămâni de Post: Marțea Încuiată, Miercurea Strâmbă, Joi-Mărica, etc.

MART

Atât Calendarul roman cât și un străvechi calendar agrar consemnează ziua de 1 Martie ca fiind  început de An Nou. Este ziua în care firul vremii, tors de Baba Dochia, se împletea în culorile celor două anotimpuri: alb și negru, iarnă și vară, zi și noapte, moarte și viață.  Vreme înainte, cele două fire răsucite de lână albă și neagră se dăruiau atunci când pe cerul lui Mart strălucea Luna Nouă. Apoi, firul negru a fost înlocuit cu cel roșu, spre a fi dăruit de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui, în chip de mărțișor. Urmează zilele Babelor, strămoașele  noastre mitice, femei inițiate în practicile divinatorii, depozitare ale înțelepciunii pământului, cunoscătoare ale plantelor și leacurilor, un fel de șamani ai comunităților străvechi, matriarhale. Reprezentările lor au rămas în Munții Bucegi, ai Buzăului și ai Maramureșului, pietre sacre ce veghează hotarul anotimpurilor, dezleagă primăvara și, odată cu ea, timpul vrăjilor, al magiei și al descântecelor.

După ele vin zilelor Moșilor, cei care scoboară o dată pe an din ceriu și bat cu ciomegele pământul pentru a desfereca primăvara. Tot ei sunt singurii care reușesc să prindă Soarele și să-l întoarcă pe cer, atunci când astrul, supărat pe oameni, a încercat să fugă în teleaga lui fermecată, trasă de nouă cai înaripați, în ziua numită Cap de Primăvară.  Pe 17 martie Alexe cel Cald  deschide pământul, ca să iasă afară toate vietățile ascunse de frigul iernii, dă poruncă peștilor să se împrăștie prin apă, dezleagă glasul broaștelor, dăruiește aripi fluturilor, aduce triumful primăverii. Iar Ziua Șarpelui și a Cucului sunt repere strajnice în calendarul nostru.

PRIER

Ce-a de-a patra lună a anului, Prier, începe cu o zi enigmatică și zurlie, situată sub semnul ludicului, al amăgirii, al jocului. Nu se știe ce vechime are „păcălitul” de la 1 Aprilie, nici dacă a apărut la noi sau a fost împrumutat, însă cu siguranță este consecința vremii înșelătoare a acestei luni, înscriindu-se totodată într-un străvechi scenariu ritual de înnoire a timpului, când oamenii se jucau cu ei și cu lumea, explorând forța lucrurilor făcute pe dos, la început de An Nou roman. Urmează o sărbătoare extrem de interesantă, Sâmbăta lui Lazăr (8 aprilie), grefată și ea pe incantațiile unui ceremonial de renaștere a naturii, prin moartea și învierea unui zeu autohton al vegetației: Lăzărel/Lazăr/Lăzărică.

Una dintre cele mai așteptate duminici de peste an este cea a Floriilor (9 aprilie), ziua tuturor florilor. Sărbătoarea, astăzi eminamente creștină, poartă amintirea vechilor festivități romane dedicate zeiței Flora, cea care aducea  primăvara și dăruia oamenilor mierea, împreună cu toate semințele florilor.

În ultima săptămână a Postului, numită Săptămâna Patimilor, timpul se degradează progresiv, sufletele morţilor se întorc acasă iar Mântuitorul este trădat, chinuit şi ucis. După trei zile de haos şi întuneric, în care omenirea rămâne fără protecţie divină, se înfăptuieşte miracolul Învierii Domnului (15 aprilie), urmat de actele de purificare din Săptămâna Luminată. În toată această perioadă se fac sacrificii animale, se prepară alimente rituale, se aprind lumini, se crede că animalele vorbesc și comorile ard. Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul că, la fel ca în cazul tuturor sărbătorilor de la noi, și în această zi miracolul Învierii lui Iisus Hristos s-a suprapus peste rituri străvechi de renaştere şi reînviere, provocate de explozia de lumină şi viaţă a primăverii.

Nu întâmplător, opt zile mai târziu, pe 23 aprilie este sărbătorit Sângiorz, „sfântul ăl mai mare peste câmpuri”, protector al cirezilor și turmelor. Arhetip al vechilor eroi civilizatori, este considerat, alături de Sâmedru, „străjer al timpului”, cel care deschide Anul Nou Pastoral, împărțindu-l în două anotimpuri: vară și iarnă.

FLORAR

A treia săptămână de după Paște (1 – 7 mai) aduce unele dintre cele mai fascinante și misterioase obiceiuri din Calendarul popular: Paparudele și Caloianul. Studii etnologice comparate au demonstrat că, în vechime, acestea au constituit ritualuri de iniţiere pentru tinerele fete iar, cu timpul, s-au  transformat în ceremonialuri agrare de primăvară.

 CIREȘAR

Rusaliile (4 iunie), sărbătoare ţinută cu mare fast la 50 de zile după Sfintele Paşti, se regăseşte în mitologia romană ca zi în care se aduceau ofrande florale sufletelor celor plecați. Preluată de geto-daci, această sărbătoare italică a rozelor suportă transformări sub influența cultului solar, Rusaliile fiind imaginate drept zâne, moarte fecioare. După ce își părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştile cu cei vii, acestea nu mai vor să se întoarcă în lumea lor. Țăranii se tem nespus de ele, le aduc ofrande, poartă pelin la brâu și usturoi în sân, înfig un craniu de cal în stâlpul porții și intră în jocul magico-ritual al Călușului, convinși că doar așa le pot îmblânzi şi trimite de unde au venit.

La 40 de zile după Înviere, Calendarul Creștin prăznuiește marea sărbătoare a Înălțării Domului iar Calendarul Popular, Ispasul și Paștile Cailor,  încheind astfel ciclul sărbătorilor pascale. Urmează ultima săptămână importantă a calendarului mobil (12-18 iunie), o săptămână în care fiecare zi poartă un nume, iar numele ei, până nu demult, era respectat și temut: Lunea Încurcată, Marțea Trăznetelor, Miercurea Strâmbă , Joia Mânioasă …

Imediat după solstițiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, vin Sânzienele cu noaptea magică a cerurilor deschise și a dragostei. Sărbătoare solară și lunară totodată, rămâne tributară atât focului, prin făcliile aprinse de feciori și rotite după cum merge soarele pe cer, cât și apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete. I se mai spune Drăgaica, Ziua Soarelui, Ursina și are loc pe 24 iunie.

CUPTOR 

Urmează luna lui Cuptor, a spicelor coapte și a secerișului, a Racului ce dă înapoi ca zilele de după solstițiu, a Leului mândru cu coama de aur. Patronul suprem al acestei luni e justițiarul Sântilie, zeitate solară ce se preumblă pe cer într-o trăsură cu roți de foc, purtată de cai înaripați și trăznește dracii, descărcând fulgere din bici. Celebrat pe 20 iulie, este anunțat încă de la începutul lunii prin Ana-Foca (1 iulie) și sărbătoarea Pricopul (8 iulie), zi în care se crede că s-a înecat Luna, pe când trecea o punte de ceară, încercând să ajungă la Soare spre a-i fi mireasă. Urmează Ciurica, o divinitate cumplit de răzbunătoare, apoi Circovii de Vară,  Paliile (19 iulie), Sfântul Foca (23 iulie), Ilie Pălie (21 iulie) și Pantelimon (27 iulie).  Este perioada cea mai toridă a anului, marcată de nenumărate și severe interdicții de muncă, cu scopul de a feri recolta de primejdia secetei și a focului iar oamenii de „beteșuguri arzătoare”.

GUSTAR

Calendarul Popular îi atribuie primei zile a lunii lui Gustar străvechi valențe totemice. Ziua Ursului, Împuiatul Urșilor, sunt denumiri care au ajuns până la noi, relicve ale unor sărbători precreștine care coincideau cu începerea perioadei de împerechere a urșilor. Totodată, este ultima zi în care se mai poate lua mierea din stupi, acest aliment sacru din vechime căpătând în astă zi proprietăți apotropaice și de vindecare. Pentru creștinii ortodocși, 1 august înseamnă începerea Postului Sântămăriei Mari iar ziua de 6 august le aduce Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, revelare a esenței sale divine. La fel ca în cazul tuturor marilor zile din an, sărbătoarea s-a suprapus peste una mai veche, Probejenia, zi în care se schimbă culoarea codrului, se răcesc apele, copacii plâng pentru că nu-și mai văd crescând lăstarii iar berzele pleacă purtând pe aripile lor rândunelele…

Pregătită printr-un post cu reguli stricte în care se fac pelerinaje la mănăstirile cu hramul Adormirii Maicii Domnului și se pomenesc morții, Sântămăria Mare luminează data de 15 august a Calendarului Românilor. Până pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului (Sântămăria Mică) avem un interval de timp extrem de dinamic numit „Între Sântămării”, în care este situat și Anul Nou Biblic, cu începere la 1 septembrie, când se presupune că a început Facerea Lumii. Este perioada în care se pregătesc stupii pentru iernat, se leagă magic vița de vie pentru a nu fi prădată de păsări, se încep semănăturile de toamnă, se  coboară oile de la munte…

RĂPCIUNE

Marea sărbătoare ortodoxă prăznuită pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, este consemnată în Calendarul Popular sub numele de Ziua Șarpelui, prag între vară și iarnă, guvernat de nenumărate legende și ritualuri străvechi în care amintirea animalului totem este încă vie. În vechime, anul era împărțit în două anotimpuri: vara, cu începere de Alexii (17 martie) și iarna, ce vine odată cu „închiderea pământului” la 14 septembrie. Situate în preajma echinocțiilor de primăvară și toamnă, ambele sărbători se situează sub semnul șarpelui, zeitate preistorică ce marchează pragurile dintre cele două anotimpuri principale, prin intrarea și ieșirea din hibernare. Datorită faptului că își schimbă pielea, șarpele este considerat simbolul renașterii ciclice a naturii, a vieții care se reînnoiește, a eternității.

BRUMĂREL

Despre Brumărel se spune că ar fi un fecior frumos cu inima de gheață și că, atunci când trece călare peste dealuri, munți și câmpii, iarba îngălbenește în urma lui, copacii își leapădă frunzele, florile mor. În calendarul popular, prima săptămână a lunii octombrie se cheamă „Săptămâna lui Procoavă”, după numele sfântului care acoperă iarna pământul cu zăpadă, celei de-a doua i se spune „Săptămâna Satului” și stă sub semnul lucrului din gospodărie, cea de-a treia e cunoscută ca „Săptămână a Lucinului”, în amintirea zeului protector al lupilor iar  ultima e Săptămâna lui Sâmedru, zeitate însemnată a Panteonului românesc, peste care s-a suprapus praznicul  Sfântului Mucenic Dimitrie.

BRUMAR

Lunii noiembrie i se spune Brumar, Promorar sau Vinar. Este vremea în care mustul se transformă în vin, licoarea bețiilor rituale închinate zeului trac Dionysos. Una dintre cele mai importante sărbători este Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, numită în calendarul popular „Arhanghelii”. Mai demult, sărbătoarea ținea trei zile, de pe 8 până pe 10 noiembrie, timp sacru în care femeile împărțeau de pomană, aprindeau lumânări și îndeplineau rânduiala cuvenită Moșilor de Arhangheli.

Vestind nu numai Nașterea Mântuitorului ci și sfârșitul anului, Postul Crăciunului poartă amprenta unor străvechi sărbători solare dominate de ritualuri de purificare, de magie premaritală, de numeroase practici oraculare și de propițiere. Lăsatul Secului de Dulcele Toamnei are loc pe 13 noiembrie, zi-hotar ce deschide un interval de timp, marcat de o intensă sacralitate. Cele mai importante sărbători ale postului lui Brumar sunt Ovidenia (21 noiembrie), când comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, fetele își pot vedea ursitul iar femeile dau de pomană „lumina de veci” și Sântandreiul (30 noiembrie), ce stă sub semnul vrăjilor și al practicilor magice de alungare a strigoilor.

UNDREA

În calendarul popular, lunii Decembrie i se spune „Indrea”, „Undrea” sau „Andrea” și este cea care patronează sărbătorile în cinstea morții și renașterii Zeului An. Timpul îmbătrânit adună colindătorii în ziua de Moș Nicolae, pentru a ordona haosul provocat de agonia sa. Eficiența rituală a colindelor este de netăgăduit. Bătrânul An moare și renaște de Crăciun, reface echilibrul lumii și al vieții, revigorează timpul și fertilizează pământul iar în drumul lui, circular și fără de sfârșit, adună povești nemaiauzite despre străvechi zeități autohtone, despre timpul cel mai bun pentru culesul plantelor magice, pentru peţit şi logodit, pentru aflarea ursitei și dezlegarea norocului…

 

Iulia Gorneanu

1 Comment

Post a Comment