Sărbătoarea Zeiței Pales

E timpul petrecerilor cu muzică și voie bună, organizate de ciobani, ecou peste timp al serbărilor Romei Antice. Acestea erau ocazionate de ziua zeiței Pales (21 aprilie), când „zânei i se aducea de jertfă o turtă, pe urmă de mâncare și lapte călduț” iar păstorii „făceau pregătirile pentru curățirea religioasă a oilor.(…) Stropeau cu apă pământul la strungă și pe urmă îl măturau cu mătură de nuiele, înfrumusețau strunga cu frunze și ramuri, și ușa o acopereau cu o cunună mare (…) Pe vatră se făcea foc din ramuri de rozmarin, brad, oliv și laur…Ospătarea cu mâncăruri și băuturi se ținea afară la câmp și era urmată de încă o curățire religioasă prin foc (…) Între sunete de chinvale și fluiere se mâna turma de oi de trei ori peste foc și pe urmă și păstorii săreau de trei ori peste foc” (A.T. Marienescu, 1874).

Calendarul Pastoral

Apa, focul şi ramurile verzi sunt elemente apotropaice prezente în toate ritualurile din zilele de Sângiorz, divinitate autohtonă a vegetației peste care s-a suprapus sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Este momentul începerii unui Nou An Pastoral iar obiceiurile cu care este întâmpinat la stânele de munte sunt identice cu cele de acum câteva mii de ani, reconfirmând faptul că ciobanii au fost, dintotdeauna, cea mai conservatoare categorie socială. Mari călători, vigilenți, contemplativi, cu o viziune filozofică asupra lumii, cunoscători ai munţilor şi cerului, ai văilor şi potecilor ascunse, ai plantelor şi oamenilor, ai leacurilor şi poveştilor, ciobanii au un timp și un spațiu numai al lor, un orizont necunoscut nouă, spre care își înalță în fiecare zi privirea. Primit și păstrat din străvechime, Calendarul Pastoral atestă trăinicia tagmei păcurarilor. Este un calendar cu două anotimpuri, în care vara începe pe 23 aprilie, la Sângiorz, atinge apogeul pe 20 iulie, de Sântilie, lăsând locul iernii pastorale începând cu 26 octombrie, de Sâmedru.

Ritualuri la intrarea în Anul Nou Pastoral

Cum întâmpinau ciobanii români Anul Nou Pastoral și, mai ales, cât de aproape erau în obicei și dăinuire de strămoșii lor, aflăm din revista Albina (nr.37, 1898). În dimineața zilei de 21 aprilie, păcurarii din unele părți ale Transilvaniei stropesc pământul strungii cu ramuri de laur înmuiate în aghiasmă, după care aprind focul sacru: „foc de brad, rozmarin și laur în fumul cărora își curățesc apoi turmele”. Odată purificată turma și pusă sub protecția focului viu, ciobanii aduc jertfă (împart de pomană) plăcinte, brânză și lapte. Urmează un ospăț la iarbă verde, la care participă toți cei prezenți, în timpul căruia „încep să se îndeamne unul pe altul ca să sară peste focurile ce ard dinaintea lor, le sar de trei ori după olaltă și apoi, după ce le-au sărit și s-au curățit pre sine, îți curățesc și turmele, trecându-le și pe acestea prin aceleași focuri, asemenea de trei ori. Această curățirea sau purificare este considerată de către cei mai mulți inși ca biruință a luminii și a căldurii de primăvară asupra întunericului și frigului de iarnă”.

Articolul Început de An Pastoral: Ritualuri romane la stânele românilor apare prima dată în Iulia Gorneanu.