Sunt zile ce stau ce stau sub semnul morților-eroi. E decembrie și mă tot gândesc despre ce colinde să vă povestesc. Războiul și cătănia și-au pus amprenta într-un mod covârșitor asupra satului românesc. Scrisori versificate de pe front, din armată, cântece de jale și de înstrăinare, de prizonierat şi refugiere, durerea celor rămași în țară, doliul, văduvia, satul pustiu… Ţăranii îi priveau cu respect pe cei care plecau, se rugau pentru ei iar de sărbători le colindau din depărtări: Du-te pasăre și zboară,/ În Rusia de coboară,/ Deasupra de lagăre,/ Unde dorm cătanele./ Și le cântă cu glas tare,/ Să știe că-i sărbătoare./ Și le cântă cu glas bun,/ Să știe că îi Crăciun.”

Dincolo de incertitudinea întoarcerii acasă, cătănia și războiul însemnau suferinţă, scoaterea din rosturile vieţii, persecuţie, amânarea căsătoriilor. Dalbe flori, de sărbători,/Nu s-aud colindători,/Cum erau, de alte ori,/De cu sară, până-n zori./Triste sunt fecioarele/Că și-au tors fuioarele,/Și-și așteaptă mirele./Dar mirele nu mai vine,/Că-i plecat în țări streine…

Având o durată nedeterminată, războiul a fost considerat o „trecere”, ca dealtfel și cătănia în satele din Imperiu. O colindă de război din Țara Chioarului, culeasă de Pamfil Bilțiu, povestește cum își roagă tânărul recrut mama să-i brodeze cămeșa: Pe mânica de-a dreapta,/ Scrie-mi-te dumneata,/ Pe mânica de-a stânga,/ Scriem’, maică, drăguța,/ Pe lătuțu’ dinapoi/ Scrie-mi plug cu patru boi/ Să vadă domnu căprari
Că io-acasă-am fost plugari.

Oamenii satului deosebeau moartea bună de moartea în străini, făceau ceremonii speciale pentru cei căzuți pe front iar în locul lor puneau un brad în copârșeu. În loc de popă cu carte,/ Doi soldați cu dobă-n spate,/ De tri ori pă zâ o bate/ Și le iartă din păcate./ În loc de tras clopotile,/ Dau nemțî cu tunurile,/ De răsună dealurile.

Cântate îndeosebi de femei, aceste colinde-cântec sunt evocatoare și invocatoare: E Crăciun cu bucurie/ Ei pă câmp de bătălie,/ Dă, Doamne, o pace-n țară/ Și alt Crăciun vesăl iară,/ Să să-ntoacă-nvingători/ La dragi căsuțăle lor… sau O Iisuse, vino iară!/ Păste nori ca pe o scară./ Vino și te naște-n noi,/ Și ne scapă de război. Iar urările din finalul colindelor de război sunt pur și simplu cutremurătoare: Rămâi țară sănătoasă!/ De-oi trăi, te-oi cota iară/ De-oi muri, m-or îngropa/ Pă front în Galiția…

Sunt colinde care nu se cântau la fereastră, ci la lumina focului din vatră: Când o fost de colindat/ S-o rugat de comandant/ Să le deie săbăceac./ Săbăceagu’ nu le-o dat,/ Că i-o dus la împușcat./ I-o-mpușcat tăt prin picioare/ Și-o căzut morți pă răzoare./ Cine le-a fi maică dulce?/ Sanitarii când îi duce./ Cine le-a fi maică dragă?/ Sanitarii când îi leagă ...

Trimăs-o-mpăratu carte
La fetile de pă sate
Să nu poarte sumne-n roate,
Că la Boznea-i mare moarte;
Și să nu samine flori
Că nu le-or zini feciori.
Câț feciori hireș o fost
Duși-s la bătaie toț.
Pă țărmurii Dunării
Să să bată cu sârbii.
– Împărate, nu te bate,
Că-s cătane ne-nvățate
Și ptică nenumărate;
Și-s cătane tinerele
Și noi le plângem de jele.

(Colind de Război cules de Tache Papahagi de la Todosie Teleptean din Vad, în anul 1920)

Fotografie din colecția Sorin Mărgărit – „Acum aproape 100 de ani, acești medici militari școliți la Carol Davila salvau zeci de vieți pe front.”

Articolul COLINDE DE RĂZBOI apare prima dată în Iulia Gorneanu.