501
post-template-default,single,single-post,postid-501,single-format-standard,stockholm-core-2.4.5,select-theme-ver-9.12,ajax_fade,page_not_loaded,menu-animation-line-through,,qode_menu_,wpb-js-composer js-comp-ver-7.9,vc_responsive

Practici străvechi dezlegate de ZIUA CRUCII

Praznic mare este pe 14 septembrie în calendarul Bisericii Ortodoxe – Înălțarea Sfintei Cruci – iar în calendarul popular, zi de hotar între vară și iarnă – Ziua Crucii sau Ziua Șarpelui. În vechime, anul era împărțit în două anotimpuri: vara, cu începere de Alexii (17 martie), şi iarna, ce vine odată cu „închiderea pământului”, de Ziua Crucii (14 septembrie). Situate în preajma echinocțiilor de primăvară şi toamnă, ambele sărbători se situează sub semnul șarpelui, zeitate preistorică ce marchează pragurile dintre cele două anotimpuri, prin intrarea şi ieșirea din hibernare.

Moșii de Ziua Crucii

Astăzi este una dintre cele mai importante repere pentru oamenii satelor, zi în care se crede că toate insectele, reptilele, florile și buruienile intră în pământ, la adăpost de vremea rea ce va veni. Din cele mai vechi timpuri, atât la marile praguri din viața omului, cât și la pragurile dintre anotimpuri, sunt invocate spiritele moșilor de neam. Astfel, trecerea este pusă sub semnul protecției și înțelepciunii lor. Acest cult al strămoșilor a ajuns până în zilele noastre, fiind foarte bine reprezentat în calendarul popular prin cele aproape douăzeci de zile închinate lor, printre care și Moșii de Ziua Crucii, când, în toate zonele de la noi, se postește și se fac pomeni. Se crede că cerurile se deschid și sufletele morților vin acasă pentru a primi ofrande bogate în alimente și băutură. Cele care îndeplinesc ritualul sunt femeile. Acestea, după slujba de la biserică, împart pentru sufletele moșilor ulcele noi, pline cu apă curată sau miere, pe care le împodobesc cu fir roșu și le acoperă cu un colăcel. Întotdeauna dau și o lumânare de ceară. Vreme înainte, în unele sate se duceau la biserică și pomi, care -după ce erau sfințiți- se dăruiau împreună cu pomana pentru Moși. Pom, poamă, pomană… Pomul cunoașterii dat de pomană de Ziua Șarpelui. Sau pomul din lemnul căruia a fost făcută Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Postul „de la cruce până la cruce” – prilej de mântuire a „păcatelor grele”

Se încheie azi postul „de la cruce până la cruce”, adică cele 14 zile de la Sântionul de Toamnă (29 august) la Ziua Crucii (14 septembrie), unul dintre posturile „nelegate la carte”, singurul care poate aduce iertarea păcatelor grele. În comunitățile tradiționale, de Sântionul de Toamnă, martiriul Sfântului Ioan Botezătorul e reactualizat prin gesturi ritualice bine definite. „În această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori i-au tăiat capul pe varză şi iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap – mere, pere, nuci, căpăţâni de usturoi – sau cu o cruce – nuci, pepene”. (Tudor Pamfile). În plus, nu se bea vin roșu, nu se mănâncă fructe și legume cu miezul roșu, nu se folosesc blidele iar tipsiile sunt ascunse în pod. Măturile rămân și ele neatinse, deoarece se crede că, de astă dată, „deranjază liniștea morților”.

Chiar atunci când sărbătoarea cade duminica, hora și jocul în sat nu sunt îngăduite, ba mai mult, de la Sântionul de Toamnă până la Ziua Crucii, unii oameni țin post pentru iertarea celor mai grele păcate. De aceea, postul „de la cruce până la cruce”, deși nu apare în calendarul creștin, este unul dintre cele mai severe. „Acest post se ţine cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce posteşte trebuie să o facă şi să o coacă şi iarăşi numai el să o atingă. Nu e apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă şi, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai uşoare, se pot mânca şi poame. Asemenea este oprită dormirea pe aşternut ridicat (în pat), ci pe pământ şi, de se poate, fără aşternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu şi neacoperit cu nimic. (Ioan Pop Reteganul, citat de Antoaneta Olteanu în „Calendarele poporului român”). Postul poate fi ținut și pentru alții, cu condiția ca aceștia să facă parte din familie.

Ziua Crucii – gesturi rituale, interdicții, previziuni

Bătrânii spun că cei care au postit au dezlegare la dulce doar după ce văd primele stele strălucind pe cer în noaptea sărbătorii. O altă restricție pe care oamenii o au în vedere este interdicția de a consuma alimente ce au încifrat semnul crucii: usturoi, nuci, pepeni, prune, mere… În unele locuri se ține post negru toată ziua.

Un alt obicei atestat în satele noastre este acela de a duce flori de toamnă la biserică de Ziua Crucii. Se crede că busuiocul cules și sfințit atunci, capătă valențe magice, apotropaice și, drept urmare, se pune în apa păsărilor pentru a le apăra de boli, în scăldătoarea fetelor pentru a le face părul frumos, la streșinile caselor pentru a le feri de trăsnet. Tot de Ziua Crucii femeile culeg mentă creață, calapăr, lemnul Domnului, crăițe și măierean, apoi le agață la icoane iar când se usucă le folosesc de leac și la descântece.

Ca în orice prag de nou anotimp, de Ziua Crucii se fac previziuni meteorologice: plecarea cocorilor înainte de această zi vestește brumă timpurie iar tunetele după această dată sunt semn de toamnă lungă. În hotarele satului, Ziua Crucii reprezintă momentul în care începe culesul strugurilor, sărbătoarea numindu-se în unele zone „Cristovul Viilor”. Este momentul în care oamenii fac rugăciuni la vița de vie și la pivnița unde urmează să depoziteze vinul. Strugurii de pe ultimul butuc din vie sunt lăsați ofrandă lui Dumnezeu și păsărilor cerului.

Crucea

În vechime, crucea era reprezentarea Centrului din care pleacă cele patru direcții, punctul de convergență dintre sus-jos, dreapta-stânga, imagine a omului cu brațele desfăcute, a soarelui, a cosmosului, a arborelui lumii, scară a omului spre cer. Crucile drumurilor, răscrucile erau asociate cu întâlnirea celor vii cu spiritele morților, locuri incerte și periculoase.

Simbol primar, prezent în toate civilizațiile, crucea apare sub diverse forme, fiecare purtând un mesaj simbolic. În heraldică întâlnim crucea Ierusalimului, crucea celtică, crucea cu crini, crucea din Cusco, crucea trilobată sau sagitată. La noi, odată cu creștinismul, crucea devine cea mai puternică armă a omului: Cruce în casă,/ Cruce în masă,/Cruce în tuspatru cornuri de casă./ Cruce în cer,/ Cruce în pământ/ Și într’al meu așternut sfânt./Lângă sălășelul meu,/ Șede singur Dumnezeu/ Cu trei îngeri lângă mine:/ Unul mă adoarme bine,/ Unul din somn mă trezește,/ Altul veșnic mă păzește/ Și de rele mă ferește.”  

Și, pentru a rămâne astăzi sub semnul sacru și simbolic al crucii, despre însemnătatea Zilei Șarpelui vom povesti mâine.

Iulia Gorneanu

No Comments

Post a Comment