MOȘII DE SÂMPETRU. „SFÂNTU’ ĂL MAI MARE PESTE GRÂNARE”. - Iulia Gorneanu
584
post-template-default,single,single-post,postid-584,single-format-standard,cookies-set,cookies-accepted,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-4.2,menu-animation-line-through,smooth_scroll,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.4,vc_responsive

MOȘII DE SÂMPETRU. „SFÂNTU’ ĂL MAI MARE PESTE GRÂNARE”.

Astăzi se împart colaci, lumânări, colivă de grâu, faguri, zarzăre și mere pentru Moşii de Sân-Petru. De acum înainte, este îngăduit consumul merelor. „Nicio femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi, fără a face un mare păcat, fără a-i supăra pe morți. După această zi, femeile tinere pot mânca mere, cele bătrâne trebuind să aștepte până la Sf. Ilie”. (Tudor Pamfile – Sărbătorile la români). Obiceiul cere ca merele să fie date mai întâi de pomană, să „stâmpere setea strămoșilor”. În unele sate, merele erau sfințite, cu credința că se vor se preschimba în MERE DE AUR pe lumea cealaltă. Prestigiului Sfântului Petru (mâna dreaptă a lui Dumnezeu, cel care ţine cheile Raiului, iscoada Domnului pe pământ), suprapus peste cel al miticului Sâmpetru de Vară („Sfântu ăl mai mare peste grânare”, stăpân al lupilor, cel care păzește grindina şi îmblânzește seceta, oprește cântecul privighetorii și împrăștie licuricii pe pământ) dau o încărcătură specială sărbătorii.

MOȘII DE SÂMPETRU

După un post oarecum inedit, cu un număr variabil de zile, această sărbătoare sfârșește astăzi, la Moșii de Sâmpetru. Oamenii o țin pentru a evoca martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel dar și din cauza unei frici magico-ritualice de a nu se distruge recolta dată în pârg. „… Odată, două muieri se vorbeau între ele: Să meri, Savetă, la biserică să sfințești colacul lui Sf. Pătru… că ne dă recoltă faină. La Moşii de Sf. Pătru ducem de tăte, colaci, lumini… altele colivă de grâu. Da’ muierea zâce: No’, că numa’ astă treabă oi ave’, să mărg cu merinde la biserică! Şi, ce crezi… după un timp… vine o arşiţă de topea tăt în cale… apoi o piatră, cât un ou de găină. Amândouă aveau holdele tăt una lângă alta… pe-a muierii ce-o nesocotit pe Sf. Pătru o fărâmat-o de n-o rămas nemică, iar pă holda muierii ce-o dus colac la biserică nici c-o atins-o…” (Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român”). Obiceiul Moșilor continuă cultul arhaic al strămoșilor, întâlnit în mitologia a numeroase popoare. Moșii sunt cei care fac legătura între cer și pământ, sunt înțelepții mântuitori ai neamului. Cuvântul „moşi” se pare că este de origine tracă iar faptul că românii le-au consacrat nouăsprezece zile din an demonstrează importanța foarte specială a celebrării lor. În zilele de Moși se crede că cerurile sunt deschise și că sufletele strămoșilor vin acasă pentru a primi ofrande ritualice bogate în alimente și băutură.

Zilele Sâmpetrului de Vară -străveche divinitate autohtonă ce patronează agricultura şi anunţă începutul secerișului- au început în ajunul sărbătorii, pe 28 iunie. Adevărat reper calendaristic, Sânpetru de Vară oprește cântecul privighetorii, anunță răsăritul constelației Găinuşei, vestește vremea secerișului, împrăștie licuricii pe pământ… Aceștia din urmă, potrivit legendei, se nasc din scânteile biciului sfântului și cad pe pământ pentru a lumina drumurile celor rătăciți.

ZILE RELE DE LUPI

Noi știm de Sf. Petru nu numai din calendare ci și după anumite semne preluate din moși –strămoși (…) iar bărbații știu cum să se pregătească când vin lupii la vite, că acum încep să coboare oile de la munte…” (Marcel Lapteş). Nu întâmplător, Sâmpetru de Vară, frate bun al Sâmpetrului de Iarnă, este și el stăpân al lupilor. Sărbătorile lor – situate la o jumătate de an distanță una de cealaltă – aduc „zile rele de lupi” și, odată cu ele, o mulțime de interdicții, începând cu cea a pronunțării numelui animalului-totem. În aceste zile, lupilor li se spune „câinii lui Sânpetru”, femeile nu-și piaptănă părul, pentru ca pădurea să le încurce cărările și să-i abată de la turme, nu aruncă gunoiul şi cenușa din casă, nu împrumută nimic, nu cos, nu torc, nu împletesc.

În panteonul țăranului român, lupul este văzut nu doar ca un simplu distrugător al turmelor. Este venerat pentru că alungă bolile copiilor, poate vedea și prinde dracii, călăuzește sufleul mortului spre „haia lume”. În plus, cu toate că este considerat animalul-devorator al Soarelui și al Lunii datorită faptului că vede noaptea, este adesea asociat cu simbolurile luminii.

În acest complex ceremonial al sărbătorii Sâmpetrului de Vară, țăranii fac târguri iar ciobanii organizează „Jocul Sclavilor”, un joc ritual fecioresc atestat şi la aromâni.

Iulia Gorneanu

No Comments

Post a Comment

19 − 8 =