Sân-Nicoară. Moșul cel bun, dezlegător al colindelor. - Iulia Gorneanu
539
post-template-default,single,single-post,postid-539,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-3.7,menu-animation-line-through,smooth_scroll,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

Sân-Nicoară. Moșul cel bun, dezlegător al colindelor.

Dacă luna noiembrie e guvernată de sărbători ale Lupilor și ale luminii, luna decembrie stă sub semnul a doi Sfinți – Moși: Moş Andrei şi Moş Nicolae. În amintirea Sfântului Andrei (Sântandrei), lunii decembrie i se mai spune Andrea, Indrea sau Undrea, cu toate că Sf. Nicolae (Sân-Nicoară) este unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendar. Imaginarul popular îi atribuie lui Sân-Nicoară aura unui sfânt bătrân, ca şi anul care se apropie de sfârșit. Este considerat protectorul copiilor, al orfanilor, al văduvelor, al corăbierilor şi al soldaţilor, cel care „păzește” Soarele să nu fugă de pe cer. Se ştie de când lumea că e bun, generos, aducător de bogăție şi noroc iar atunci când își scutură barba, „ninge negreşit”. Dacă trece luna decembrie fără să ningă şi rămâne pământul negru, se zice că a întinerit Moş Nicolae.

Doba magică a colindătorilor

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul sărbătorilor dedicate Lupului. Spiritele rătăcitoare care începuseră să capete forţă din cauza îmbătrânirii anului şi a degradării timpului, încep să bată în retragere odată cu intrarea în drepturi a cetelor de colindători. În această zi se aud dobele prin satele noastre, semn că intrăm într-o perioadă sacră, de refacere a timpului pur.

Doba, nelipsită în vechime din recuzita zeilor războiului, însoțește ceata de colindători și îi apără de duhurile malefice, dezlanțuite de haosul provocat de agonia şi moartea Zeului An. În general e confecţionată din piele de câine sau de capră, animale în care țăranii cred că se poate întruchipa diavolul. Funcţia apotropaică a dobei e susţinută şi de ungerea acesteia cu usturoi, plantă magică utilizată împotriva spiritelor rele. Există şi o strigătură de drum care subliniază rolul exorcist al dobaşului: „Eu bat doba, eu colind / Eu duc sacii cu colacii/ Şi vă apăr de toţi dracii”. Totodată, doba are şi un rol de semnalizare iar prin fixarea ritmului, devine instrumentul care ordonează haosul. Aceleaşi funcţii de semnalizare, ordonare şi purificare le au zurgălăii, tălăngile şi clopoţeii, amplificând totodată eficienţa rituală a colindului. Haosul primordial ce pândește sfârșitul anului, poate fi organizat doar prin ritual. Intervenția colindătorilor este obligatorie pentru că doar ei au puterea de a restabili ordinea, de a purifica spațiul, de a reînnoi vremea.

Colindătorii – alai străvechi al zeilor solari

Ceata de Feciori, cea mai arhaică formă de colindat atestată la noi, se adună de Sfântul Nicolae, se organizează după reguli riguros stabilite, urmând să se spargă de Bobotează. Se alege mai întâi gazda, apoi conducătorul cetei -vătaful mare- şi ajutoarele acestuia: vătaful mic, crâşmarul şi colcerul. În toată această perioadă, ceata pune stăpânire pe sat, devenind cea mai importantă autoritate din comunitatea ţărănească. Unele cete sunt însoţite de turcă, altele de steag. În mai multe sate din țară, conducătorul cetei de colindători poartă o bâtă, semn arhaic al iniţierii feciorilor în vechime. Bâta are şi menirea de a înspăimânta diavolii, conferindu-i purtătorului rangul de aliat al forţelor supranaturale pozitive, solare, în lupta împotriva celor malefice, ale întunericului.

Există şi o veselie la casa gazdei în timpul funcționării cetei, reminiscenţă a sărbătorilor dionisiace legate de moarte şi renaştere ca mod de a reacţiona la crizele din viaţa divinităţii, a lumii şi a omului. Turca sau capra, divinitate taurină de origine indoeuropeană, se naşte simbolic la confecţionarea măştii cu acelaşi nume, petrece cu ceata de feciori şi apoi moare de Bobotează pentru a renaşte împreună cu timpul calendaristic cu care se confundă. Moartea simulată a caprei, urmată de ospăţului feciorilor, sunt reminiscenţe ale sacrificiului regelui Saturnaliilor. Prezenţa măștii, a jocului, împlineşte colinda şi are o funcţie augurală, vechiul sincretism dintre cuvânt, muzică şi dans fiind întâlnit până astăzi. Trecerea colindătorilor pe uliţele satului constituie un parcurs magic, adevărat brâu protector ce cuprinde întreaga comunitate, iar colinda îndeplineşte rolul unui cântec-urare, care se repetă şi se reactualizează la fiecare casă, dând putere de împlinire cuvântului rostit.

Toate aceste vestigii străvechi, prezente în perioada postului Crăciunului, sunt puse sub semnul sacralităţii. Chiar dacă reminiscenţele serbărilor antice marcate de ospeţe, jertfe animaliere, rituri de purificare şi practici oraculare au ajuns până la noi, creştinii respectă întocmai restricţiile alimentare, ceremoniale şi de comportament impuse de post, pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic al Naşterii Mântuitorului, cea mai fastuoasă sărbătoare a românilor.

Sfântul Nicolae

Celebrat astăzi și pus sub semnul Sfântului protector, unul dintre cele mai populare nume de la noi este de sorginte grecească, Nikolaos fiind o contopire a cuvintelor nikao – „a învinge“ și laos – „popor“.

Sfântul Nicolae este episcop de Myra în Lycia (în Anatolia, Turcia), în prima jumătate a secolului al IV-lea. Este sărbătorit pe 6 decembrie, iar mutarea moaștelor lui la Bari, pe 9 mai. Mărturiile istorice despre viața lui sunt foarte puține și confuze. Ceea ce este sigur, este faptul că a fost un episcop cu o viață sfântă. Conform tradiției, a suferit din cauza persecuțiilor din timpul împăratului Dioclețian și apoi a fost prezent la lucrările conciliului I ecumenic de la Nicea (325). A murit între anii 345-352. În secolul al VI-lea, împăratul Iustinian i-a construit o biserică, iar mai târziu, în jurul anului 840, împăratul Vasile Macedoneanul a dispus construirea unui oratoriu în curtea lui imperială. În vestul creștinătății, papa Nicolae I îi dedică o biserică în Lateran (cca. 860). În rândul populațiilor germanice, cultul lui este răspândit de către principesa Teofana, o bizantină căsătorită cu împăratul Otto al II-lea (973-983). Din mărturiile timpului, reiese că în anul 1087, moaștele lui furate de soldați italieni au fost duse la Bari, unde se află și astăzi în bazilica care îi poartă numele și unde există și un institut de studii care are ca scop principal cunoașterea și promovarea spiritualității orientale și a unității dintre părțile orientală și occidentală ale creștinătății. In Franța și Germania, mai mult de 2000 de biserici sunt dedicate acestui sfânt, și aproape 400 în Anglia, Rusia, Italia, Grecia, România, etc. Foarte multe persoane îi poartă numele, semn evident al venerării de care se bucură.


Conform scrierilor în care istoria cu legenda se împletesc, sfântul episcop a eliberat trei ofițeri condamnați pe nedrept. Tot el a procurat zestre pentru trei fete sărace și a salvat de la moarte trei tineri condamnați fără vină. Din aceste istorisiri pietatea, imaginația și fantezia populară au contribuit la nașterea unor tradiții folclorice care îl prezintă pe sfântul Nicolae ca cel care în secret aduce daruri pentru copii și pentru persoanele corecte, iar pentru cei care au greșit, au făcut rele, el vine cu o nuielușă pentru a-i îndemna la convertire.
În teritoriile de limbă anglo-saxonă, numele lui devine Santa Klaus și este asociat cu Moș Crăciun. http://emildumea.ro

Foto – Kurt Hielscher, ROMANIA, Leipzig 1933

No Comments

Post a Comment