OVIDENIA ȘI FILIPUL CEL ȘCHIOP. Sărbătoare vrăjită și zeu însemnat. - Iulia Gorneanu
532
post-template-default,single,single-post,postid-532,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-3.7,menu-animation-line-through,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

OVIDENIA ȘI FILIPUL CEL ȘCHIOP. Sărbătoare vrăjită și zeu însemnat.

Pe 21 noiembrie, ziua în care se prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, calendarul popular marchează intrarea în iarnă prin sărbători aflate sub semnul luminii, al focului, al vederii și al viziunii: Ovidenia și Filipul cel Șchiop/ Filipul cel Mare. Oamenii din comunitățile tradiționale petrec noaptea din ajunul sărbătorii cu lumini aprinse, fac focuri în curți, încearcă să deslușească semnele cerului, recurg la numeroase practici potrofice (pentru sănătatea ochilor și „sporirea vederii”) sau de propițiere (aprind lumânări pentru cei morți fără lumină, singurele care că ard și pe lumea cealaltă). Se crede că „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie” (Tudor Pamfile).

Magie și previziuni

Sporirea vederii influențează și puterea de viziune a vrăjitoarelor care, în această noapte, „văd cel mai bine”. De Ovidenie fac farmece, descântă, ghicesc viitorul, adâncind misterul unui timp magic, în care totul este posibil. „…Dacă pui într-un blid apă la privegheat șî o țâi până în zori, a doua zi, apa se face de mare ajutor pântru sănătatea trupului și a minții”. (Marcel Lapteș – Timpul și sărbătorile țăranului român).

Vrăjitoarele, fermecătoarele satului românesc din vechime nu au nicio legătură cu ceea ce desemnează astăzi acești termeni. Ele erau depozitarele înțelepciunii pământului, un fel de șamani care cunoșteau puterea vindecătoare a plantelor, aveau leac pentru tot felul de boli, dădeau sfaturi, tămăduiau, rezolvau situații limită. „La casa unui om din satul nost’ locuia o muiere, Leana, ce știa farmece… așe ca o vrăjitoare. Zâce omu’: tu, Leană, vaca noast’ îi di fătat în sara asta… că iera zâua de Intrare în Biserică a Maicii Domnului… hai ș-om mere în grajd să vedem de-om ajuta-o la fătat. Merg ei în grajd, să așează lângă vacă șî așteaptă să fete… da animalu’ săracu’ se chinuia și răgea de numai! Vițălu’ nu ieșea. Stau ei și stau… nimica, apăi… ceva mai încolo… bărbatu’ o adormit, că iera oboist de muncă. Pe la miezul nopții, ce crezi… se făcu în grajd o lumină mare șî nu trecu vreme multă și vițălu’ o ieșit din vacă fain șî sănătos… de țî-era mai mare dragul să te uiți la el. Muierea a văzut cu ochii ei și-o zâs că o fost o minune de la Maica Domnului de-o fătat vaca bine și-o povestit la tăt satul cum o fost: da ieu cred c-o fost la mijloc șî ceva vrăji de-a lu’ Leana, că tăți știu că ce face…”. (Marcel Lapteș)

Ca toate celelalte sărbători solare de peste an, Ovidenia stă sub puterea focului, proiecție a soarelui pe Pământ, iar în noaptea de ajun se pot vedea cum ard focuri albastre, acolo unde sunt comori ascunse. Stă sub semnul „vedeniei”, atunci când fetele caută să afle chipul ursitului în oglinda fântânii, la lumina albă a unei lumânări. Stă sub semnul iertării celor morți fără lumânare, pentru care bucovinencele se trezesc înainte de răsăritul soarelui și aruncă un vreasc în foc… Este o noapte magică în care cerurile se deschid și animalele grăiesc cu glas de om.

„…Dacă în seara acestei zile cerul este senin și cu stele, anul nu va fi chiar așa de bun în recolte, dar mai vârtos va fi, dacă-i cu neauă și zăpadă”. (Marcel Lapteș).

Zeul însemnat aduce interdicții

De Ovidenie se celebrează și Filipul cel Șchiop sau Filipul cel Mare, divinitate arhaică a Lupilor și conducător al cetei formate din ceilalți frați ai săi, ale căror zile preced Lăsatul de Sec. „Filipul cel Șchiop este sfânt.” (Th. D. Speranţia). Se povestește că un om a nesocotit sărbătoarea și a lucrat de Ovidenie iar din acea zi a rămas șchiop până la capătul zilelor.

Această sărbătoare este ținută, mai ales, în mediu pastoral. Cu toate că se tem să nu vină Lupul „ăl șchiop” şi să le fure oile, ciobanii nu văd în el doar prădătorul turmei. Știu foarte bine că lupul e singurul animal ce poate vedea dracii, alungă bolile copiilor mici şi, alături de vidră, călăuzește sufletul mortului în lumea cealaltă. Intervalul de timp ceremonial ce coincide cu perioada de împuiere a lupilor (noiembrie – ianuarie) provoca în vechime o explozie a gândirii magice, care culmina cu adevărate ritualuri de îndepărtare a lupilor de turmele de oi și de împiedicare a înmulțirii lor.

Era interzisă aruncarea cenușii din vatră, deoarece cărbunii aprinși, odată găsiți de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Celelalte interdicții, exceptând-o pe aceea a pronunțării numelui animalului-totem pentru a nu-l invoca, le priveau în special pe femei. Ele nu aveau voie să-și descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu aruncau gunoiul din casă, nu împrumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu împleteau. În schimb, legau simbolic gura lupului prin încleștarea dinților metalici de la pieptenii de scărmănat lâna iar ochii lupului îi astupau prin chituirea gurii sobei. Începând cu ziua de azi şi până la Sângiorz, femeile nu mai au voie să spele rufele la râu iar prelucrarea pieilor de animale şi a lânii sunt strict interzise în comunitate.

Filipii se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbează toamna, în ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului. Aceştia sunt mai buni. (…) Unul din Filipi, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul şchiop – niciodată”. (Th. D. Speranţia – Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti). 

Infirmitatea acestui sfânt popular amintește de alte divinități de la noi, și ele cu cu particularități demoniace, precum Sântilie ăl Șchiop sau Sântoaderul cel Șchiop. La fel ca în toate mitologiile lumii, „semnul” lăsat de pierderea integrității fizice reprezintă atât prețul plătit de ei pentru puterea supranaturală, cât și încheierea unui ciclu/drum și deschiderea altuia nou. Zei-fierari din antichitatea greco-romană (Hefaistos/Vulcan), zei azteci și pre-incași ai tunetului și ploii din America Latină (Soum, Thoh, Lehc, Avih), duhuri ale furtunii din Australia (Henl), zei din Tahiti sau Africa, din China antică (Henl) sau Scandinavia, divinitățile „șchioape” populează întreaga literatura orală a planetei.

Sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”, consemnează etnologul Ion Ghinoiu. Așa s-ar putea explica reminiscența unor practici străvechi de aflare a sorţii, a ursitei, a rodului noului an. Însă toate aceste flash-uri venite din vechime, care încă se manifestă în unele enclave țărănești de la noi, sunt puse sub semnul sacralității în perioada Postului Crăciunului.

No Comments

Post a Comment